ANRE a dat amenzi de peste 2,3 milioane de lei furnizorilor de energie electrică și gaze naturale. Ce nereguli au descoperit inspectorii

ANRE a dat amenzi de peste 2,3 milioane de lei furnizorilor de energie electrică și gaze naturale. Ce nereguli au descoperit inspectorii
Sursa foto: ANRE - caracter ilustrativ
Publicat: 26/11/2021, 15:02

Autoritarea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a făcut peste 700 de controale, ca urmare a sesizării consumatorilor, în primele zece luni ale anului curent, și a dat amenzi de peste 2,3 milioane de lei.

 Furnizorii de curent și gaze naturale care au fost reclamați de clienți au primit amenzi consistente în perioada ianuarie – când s-a liberalizat total piața energiei electrice – și octombrie.

Astfel, în primele zece luni, în baza sesizărilor și reclamațiilor clienților finali, în paralel cu celelalte tipuri de acțiuni de control, ANRE a efectuat și un număr de 749 de acțiuni de control de tip supraveghere la furnizorii de energie electrică și gaze naturale, din care 534 în domeniul energiei electrice și 215 în domeniul gazelor naturale.

În urma constatărilor efectuate, ANRE a sancționat principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale, aplicând amenzi contravenționale în valoare totală de 2.365.000 lei, a anunțat autoritatea de reglementare.

La începutul lunii, ANRE anunța că a dat amenzi contravenționale operatorilor de distribuție de energie electrică și gaze naturale în valoare totală de 2.285.000 lei pentru încălcarea reglementărilor.

Hidroelectrica, cea mai mare amendă

Potrivit informării transmise de ANRE, principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale sancționați au fost:

HIDROELECTRICA a fost sancționată cu amendă în valoare de 1.550.000 lei în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, după ce clientul final a acceptat condițiile de furnizare propuse de furnizor;
  • Neîndeplinirea obligației de a furniza corect şi complet datele şi informațiile solicitate de ANRE și să îndeplinescă măsurile dispuse de aceasta.

ENEL ENERGIE MUNTENIA a fost sancționată cu amendă în valoare de 410.000 lei (320.000 lei în domeniul energiei electrice; 90.000 lei în domeniul gazelor naturale) în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului;
  • Nerespectarea termenului de maximum 42 de zile de la încetarea contractului de furnizare pentru transmiterea clientului final a facturii cu decontul final de regularizare a obligațiilor de plată.

ENEL ENERGIE a fost sancționată cu amendă în valoare de 190.000 lei (140.000 lei în domeniul energiei electrice; 50.000 lei în domeniul gazelor naturale) în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului;
  • Nerespectarea termenului de maximum 42 de zile de la încetarea contractului de furnizare pentru transmiterea clientului final a facturii cu decontul final de regularizare a obligațiilor de plată;
  • Neincluderea în factură a tuturor informațiilor prevăzute în regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali. 

EON ENERGIE ROMÂNIA a fost sancționată cu amendă în valoare de 105.000 lei (90.000 lei în domeniul gazelor naturale; 15.000 lei în domeniul energiei electrice) în principal pentru:

  • Nerespectarea obligației de a pune la dispoziția celor interesați, în scris, prin intermediul punctului unic de contact/punctelor de informare regională/locală, şi în format electronic, prin intermediul paginii proprii de internet, a ofertelor-tip definite pe fiecare categorie de client final;
  • Nerespectarea obligației de a furniza gaze naturale în baza unui contract de furnizare încheiat cu clientul final;
  • Nerespectarea obligației de a încheia contractele de furnizare a gazelor naturale, pe baza documentelor legale prezentate de solicitant.

ENGIE ROMÂNIA a fost sancționată cu amendă în valoare de 90.000 lei în domeniul gazelor naturale, în principal pentru nerespectarea termenului de 15 zile de răspuns la sesizările adresate de consumatori cu privire la facturi.

CEZ VÂNZARE a fost sancționată cu amendă în valoare de 20.000 lei (10.000 în domeniul energiei electrice; 10.000 în domeniul gazelor naturale) în principal pentru:

  • Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, după ce clientul final a acceptat condițiile de furnizare propuse de furnizor;
  • Nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului.

Cum se pot face petiții

Potrivit reprezentanților instituției, activitatea de control a ANRE se desfășoară prin acțiuni de control, care pot fi, după caz, de tip inspecție, verificare sau supraveghere. Acțiunea de control de tip supraveghere are drept scop constatarea modului în care persoanele fizice/juridice ce activează în domeniul energiei îşi îndeplinesc atribuțiile şi responsabilitățile conferite prin actele normative în vigoare, pe bază de documente, date, informații etc., instrumentate în mod continuu de către compartimentele din cadrul ANRE, în îndeplinirea atribuțiilor specifice acestora. Amenzile contravenționale aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat, a transmis ANRE.

Consumatorii pot sesiza Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în cazul în care se simt nedreptățiți. „ANRE soluționează reclamațiile formulate de persoane fizice sau juridice, care urmează a dobândi sau care au calitatea de client final și/sau de utilizator împotriva unui participant la piața de energie/titular de licență/titular de atestat/titular de autorizație, persoana fizică sau juridică, care, prin actul emis de către oricare dintre aceștia, sau prin răspunsul primit la cererea sa, adresat lui sau altui subiect de drept, consideră că îi este încălcat un drept recunoscut de lege sau un interes legitim, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia”, se arată în secțiunea dedicată reclamațiilor în domeniul energiei electrice de pe site-ul ANRE, unde pot fi încărcate și trimise documentele relevante.

„Orice client care are nelămuriri privind o factură trebuie să se adreseze furnizorului, iar în maximum 15 zile să primească răspuns. Am aplicat amenzi pentru nerespectarea termenului de 15 zile și vom continua să facem asta”, spunea vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, după ce unii clienți ăși făcuseră publice pe rețelele sociale facurile enorme primite la curent.

„Sunt absolut convins că este o greșeală de citire, de sistem al furnizorului sau al distribuitorului. E relativ ușor pentru companii să aibă un sistem pentru verificare. Trebuie să fie preocuparea fiecărui furnizor să fie atent la aceste detalii. Nu putem să îi obligăm să folosească aceste mijloace tehnice, dar e recomandat”, a spus vicepreședintele ANRE.

Potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, sunt clienți care sunt sensibili la factură și urmăresc atent ce este în spatele valorii și unii care ani de zile nu se uit pe factură, ci doar plătesc. „Recomandarea noastră e să citească lunar contorul, să verifice că e facturată aceeași valoare pe care a comunicat-o prin telefon, sau să încheie o convenție de consum cu furnizorul. ANRE nu poate să urmărească facturile lunare a 9 milioane de clienți, e imposibil”, a spus vicepreședintele ANRE, la Digi24.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×